Schimbări

Doi noi inspectori în echipa de la Inspectoratul Școlar Suceava

De la 1 septembrie, inspectorul școlar de specialitate pentru socio-umane, Laura Hacman, inspectorul de specialitate pentru limba engleză, Cristian Sălăgean, și prof. Gheorghe Coman, inspector de specialitate pentru educație fizică și sport, au părăsit echipa Inspectoratului Școlar Suceava. Locul prof. Hacman a fost luat de Cristina Nechifor, de la Colegiul Național “Nicu Gane” Fălticeni.
Cristian Sălăgean, care activa cu jumătate de normă în cadrul instituției, a fost înlocuit cu prof. Constantin Tiron, acesta din urmăîndeplinind și funcția de inspector de specialitate pentru limba franceză de mai mult timp.
Totodată, funcția prof. Gheorghe Coman a fost preluată de prof. Ioan Adrian Boicu, fost director al Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” Fălticeni.
De cealaltă parte, Laura Hacman a informat că: “începând cu 1 septembrie nu mai îndeplinesc funcția de inspector școlar în Inspectoratul Școlar și implicit nici atribuțiile de purtător de cuvânt”. Aceasta a mulțumit presei pentru colaborarea pe care au avut-o de-a lungul anilor și „pentru valoroasa și provocatoarea experiență de comunicare” pe care aceștia i-au oferit-o.

Recomandări

Peste 4.900 de candidați vor susține probele scrise la bacalaureat în 15 centre de examen în județul Suceava

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei