Delicvență juvenilă

Doi minori, de 15 și 16 ani, cercetați pentru furturi, la Fălticeni

Doi minori, unul în vârstă de 15 ani și unul de 16 ani, ambii din Fălticeni, sunt suspecți de comiterea mai multor fapte de furt comise pe raza localității.
Acum două zile, polițiștii au stabilit că cei doi sunt autorii unui furt comis în noaptea de 8 spre 9 februarie, din imobilul unui bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Fălticeni. Din cercetări a rezultat că acesta a fost prădat de două ori, fiindu-i furate scule electrice, autorii fiind aceiași minori.
Cel puțin în cazul unuia dintre minori, Denis Constantin B., în vârstă de 16 ani, anchetatorii de la Poliția municipiului Fălticeni au date și despre alte fapte de furt. Acesta mai apare ca făptuitor și într-un dosar de tâlhărie.
În aceste condiții, minorul a fost reținut în arestul poliției județene, pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice