Doi căruțași au căzut victime în accidente rutiere petrecute joi dimineață, unul la Cacica și unul la Vatra Dornei. Accidentele s-au produs în condiții diferite, în unul dintre cazuri vina aparținând celui care conducea atelajul hipo, în timp ce în celălalt caz căruțașul a fost victima unui șofer care a depășit neregulamentar și s-a izbit cu mașina în el.
Un prim accident s-a petrecut în jurul orei 6.20, pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei. Din ancheta poliției rezultă că un șofer în vârstă de 30 de ani, din Brașov, Gheorghe T., aflat la volanul unei autoutilitare, a efectuat o depășire în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”, moment în care a intrat în coliziune frontală cu o căruță condusă regulamentar din sens opus de Ionel N., în vârstă de 33 de ani, din municipiul Vatra Dornei.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a căruțașului, care are nevoie, au estimat medicii, de 14-15 zile de îngrijiri medicale.
Al doilea accident a avut loc în jurul orei 8.00, pe DJ 178, în interiorul comunei Cacica. Conform anchetei poliției, Andrei B., în vârstă de 27 de ani, din comuna Bălăceana, care conducea un atelaj hipo, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers spre partea stângă a drumului, cu intenția de a staționa alături de alte atelaje hipo, moment în care a fost acroșat de autoutilitara condusă din sens opus de Anton G., un tânăr de 18 ani, din Cacica.
În urma impactului, bărbatul care conducea căruța a suferit o fractură de antebraț, medicii apreciind că are nevoie de 30-40 de zile de îngrijiri medicale.





