Conducătorii auto care au traseu pe DN 17 între Prisaca Dornei și Câmpulung Moldovenesc au ajuns să se teamă de porțiunile cu lucrări ca de zone aflate sub bombardament. Oamenii își fac cruce la volan și, în loc să reducă viteza, așa cum le cer indicatoarele rutiere, accelerează, ca să treacă mai repede.
Cu toții se tem de căderile de pietre de pe versantul „deranjat” de lucrările de extindere a drumului. Circulația se desfășoară, pe o mică distanță, pe un singur fir, pentru că acolo a fost instituită o zonă protejată cu un miniparapet de beton. Acesta are însă o înălțime de 50 cm, în timp ce deasupra, la câțiva metri înălțime, tone de bolovani par gata să cadă. Firma constructoare a amplasat gabioane, dar sub greutatea bolovanilor acestea au fost strivite.
Au mai căzut pietre mici și până acum, dar situația s-a agravat în noaptea de sâmbătă spre duminică, când bolovanii mari au luat-o la vale și au blocat drumul. Din fericire, nu au fost surprinse mașini și nu s-au înregistrat victime.
Autoritățile județene au precizat însă că pericolul persistă și s-a impus și anunțarea SNCFR, pentru că și calea ferată este foarte aproape de stradă în acel loc.
O alunecare masivă ar bloca drumul european și calea ferată Despre versantul respectiv se știe de 30 de ani că este instabil și că lucrările de consolidare din trecut s-au făcut cu eforturi umane uriașe.
Localnicii spun și acum că „pe vremea aia se lucra sub amenințarea că, dacă dai greș ca șef de lucrări, te paște pușcăria și îți iau comuniștii tot, dacă nu te paște chiar moartea, așa că se lucra cu responsabilitate, nu ca acum, când cade un pod și nimeni nu plătește pentru asta”.
Cu toate lucrările, căderile de bolovani s-au semnalat și în ultimii ani, unul dintre aceștia, căzut tot într-o noapte, având câteva tone.
Din fericire, nu este vorba despre o zonă cu locuințe, dar o alunecare masivă de pe versant ar bloca, într-o zonă ce nu oferă posibilități de ocolire, și drumul european, dar și calea ferată. Conducătorii auto se tem că se va întâmpla în zilele următoare, pe fondul ploilor abundente anunțate.
„Dacă vine potop de jumătate de oră, nu e mare minune să plece dealul. Nu e vorba numai de stâncă, pentru că au mai scos ce stătea să cadă, ci și de pământul de acolo. Cine a trecut a văzut că apăruseră izvoare, în partea de sus se zice că a alunecat panta deja de mai bine de o lună, așa că nu putem decât să strângem din umeri și să ne rugăm când trecem, ca la bombardamente, sau să ocolim zeci de kilometri, dacă ne ține punga, ca atunci când era podul la Vama rupt de apă”, ne-a spus Mihai Ruxandar, participant la trafic.
Acuze Situația îngrijorează și reprezentanți ai administrațiilor locale din zonă. Municipalitatea câmpulungeană se teme că pericolele de pe DN 17 vor îngrozi turiștii, și așa tot mai puțini din cauza stării drumurilor, iar o eventuală blocare de drum și cale ferată prin noi alunecări poate periclita viețile numeroșilor localnici care circulă zilnic pe acolo și poate afecta economic localitatea prin creșterea costurilor de aprovizionare din cauza unui eventual ocol necesar. Consilierul local câmpulungean Vasile Vargan, fost șef al Poliției Rutiere sucevene, ne-a explicat că situația poate deveni foarte complicată dacă nu se adoptă măsuri urgent.
„Pentru mine este clar că nu s-au luat suficiente măsuri pentru protejarea participanților la trafic și mă întreb de ce nu reacționează instituțiile ce ar trebui să vegheze la respectarea legii. Nu știu de ce nu se gândește firma executantă la consecințele pe care le poate avea căderea de material de pe versant, eveniment ce se poate solda cu victime și cu mari pagube. Consider că nu trebuie să stăm ca în povestea cu drobul de sare, să așteptăm să se întâmple. Trebuie să se prevină o nenorocire, nu să existe acolo mereu un pericol și nici măcar un factor de stres. Dacă toți oamenii stresați de ce ar putea să li se întâmple acolo ar da firma în judecată, ar trebui să le plătească milioane grele. Cu banii ăștia mai bine ar lua măsurile la timp, pentru că nenorocirile nu te așteaptă să te gândești mult”, ne-a spus consilierul Vargan.






