Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, ieri, la finalul discuțiilor cu sindicatele și patronatele, că negocierile privind majorarea salariului minim vor fi reluate în a doua jumătate a anului, existând și posibilitatea ca acesta să se indexeze în funcție de inflație. Marian Sârbu a spus că dorința sindicatelor de majorare a salariului minim este „naturală”, dar pentru reluarea discuțiilor trebuie așteptate rezultatele finale, care vor fi cunoscute în al doilea trimestru al acestui an.
„Există un protocol încheiat cu Guvernul Tăriceanu care a stabilit corelații graduale între salariul minim pe economie și salariul mediu”, a declarat Sârbu.
Demnitarul a mai spus că ar putea fi introdusă indexarea salariului minim în funcție de inflație, precizând că la începutul anilor ’90, atunci când se indexau salariile și pensiile, se lua ca rată de acoperire 75 la sută din rata inflației.
El a arătat că revigorarea economică de care a vorbit ministrul de Finanțe, Gheorghe Pogea, este insuficientă pentru a putea vorbi de creșterea imediată a salariilor.
Ministrul Muncii a mai spus că în cadrul întâlnirii de ieri s-a mai discutat și despre încheierea unui pact economico-social, care ar putea fi semnat într-o perioadă scurtă de timp.
Demnitarul consideră că existența unei înțelegeri între patroni, salariați și Guvern ar aduce mai multă stabilitate.
Sârbu a precizat că acest pact are ca principală țintă indicatorii macroeconomici și sociali și că își propune acoperirea inflației în vederea păstrării puterii de cumpărare, menținerea unei rate a șomajului cât mai scăzută și o modificare a Legii privind CES.
Mecanism de indexare automată în funcție de inflație
Președintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, ieri, că o soluție pentru majorarea salariului minim ar putea fi stabilirea unui mecanism de indexare automată în funcție de inflație, dar că problema venitului minim nu a fost discutată la întâlnirea de la Ministerul Muncii.
Liderul „Cartel Alfa” a explicat că acest mecanism există deja în majoritatea statelor europene și că ar trebui preluat și de România, ceea ce ar însemna că, în acest moment, salariul minim ar trebui să fie de 630 de lei.
Bogdan Hossu a spus că, dacă în stabilirea salariului minim ar fi luată în calcul o altă formulă, respectiv bugetul familiei, valoarea salariului minim ar trebui să fie de 860 de lei. Liderul „Cartel Alfa” Hossu a precizat că inflația în România depășește în acest moment 5%.
Secretarul general al Confederației Patronatelor din Industrie, Dan Matei Agathon, a declarat că nu crede că acesta este cel mai bun moment în care să se vorbească despre majorarea salariului minim pe economie. În opinia sa, astfel de discuții, ar trebui să fie demarate din semestrul II al acestui an.





