Diriginte și profesor de Religie – o misiune grea, dar nu imposibilă

Profesia de dascăl pe care am ales-o presupune o mare responsabilitate față de elevi, părinți, față de conducerea școlii, dar și față de tine însuți. Mai mult decât atât, încă din primul meu an în învățământ am fost solicitat să devin și diriginte. Am înțeles atunci că acest lucru poate fi o misiune și mai grea, mai ales pentru cineva lipsit de experiență. Neliniștilor mele li se adăuga la acel moment și gândul că materia pe care o predam, Religia, nu era o materie „grea”, unde profesorul să aibă mai multe ore la clasă.
Experiența de a fi diriginte și profesor de Religie în același timp poate avea însă un grad de dificultate și mai ridicat, mai ales dacă elevii nu sunt toți de confesiune ortodoxă, pentru că încă de la început unii dintre părinți, dar și elevi vor fi reticenți în relația lor cu profesorul de Religie. Am traversat acest impediment numai printr-un comportament corect și echidistant față de copii și încurajând afirmarea identității fiecăruia dintre ei. I-am îndemnat pe toți să fie toleranți cu ceilalți, chiar dacă au convingeri și idei diferite de ale lor. Am putut obține o mai strânsă colaborare în privința problemelor clasei sau a desfășurării activităților numai prin cultivarea încrederii și a toleranței. Astfel, părinții, chiar și de alte religii sau confesiuni, au descoperit în dirigintele clasei un sprijin în dezvoltarea relațiilor lor cu copiii și în înlesnirea comunicării cu aceștia.
Cooperarea dintre părinți și școală, în special cu dirigintele, este stipulată și de acordul privind educarea elevilor, semnat la începutul unui ciclu școlar. Însă în relația vie dintre copii, profesor și părinți, aceasta poate căpăta valențe mult mai profunde.
Comportamentul, starea de tristețe sau de fericire, de tensiune sau, din contră, de relaxare pe care copilul le arată în timpul petrecut la școală sunt oglinda fidelă a timpului pe care acesta îl petrece în sânul familiei. Adolescența este o perioadă dificilă, iar neînțelegerile dintre generații – copii, părinți, bunici – pot alimenta o stare de neliniște care să afecteze performanțele școlare. Nu este ușor pentru un profesor de Religie să observe manifestările elevilor săi în timpul scurt pe care îl petrece la oră. Însă am observat o mai mare deschidere a elevilor față de profesorul de Religie. Specificul materiei i-a făcut să își dorească să îmi împărtășească din problemele lor și să căutăm împreună o rezolvare la frământările lor. Comunicarea cu părinții, încurajarea unei relații deschise între copil-părinte-profesor pot contribui la o stare de bine a elevului și, implicit, la creșterea performanțelor acestuia. Educația religioasă nu înseamnă doar informare și nu înseamnă doar morală, ea este, prin natura sa, o modalitate de formare a caracterelor, de modelare spirituală, de construire a unor personalități sănătoase din punctul de vedere al relaționării cu ceilalți și cu Dumnezeu.
Barierele confesionale și doctrinare pot fi depășite de dirigintele-profesor de Religie. El poate să se bucure de încrederea părinților de alte religii pentru că nu atentează la convingerile religioase ale copiilor lor, ci îi ajută să se formeze ca adulți responsabili.
Așadar, este greu să fii profesor de Religie și diriginte în același timp? Cu siguranță da. Dar nu mai greu ca atunci când predai matematică, limba română sau chimie, pentru că relația dintre elevi și diriginte este una specială care se dezvoltă printr-o bună comunicare, prin înțelegere și cooperare, nu doar cu elevul, ci și cu părinții acestuia.
(Adrian-Marin Burcea este profesor de Religie la Școala Gimnazială Nr. 1 Găiseni, județul Giurgiu, sursa: Ziarul Lumina)