Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava a organizat joi, 16 aprilie, o festivitate specială, sub semnul recunoștinței și al emoției, al respectului și aprecierii, care a marcat pensionarea prof. Tatiana Hladiuc, directoarea colegiului, și a altor două cadre didactice.
A fost o surpriză pregătită de oamenii școlii pentru profesoarele Tatiana Hladiuc, Ana Cioraru și Angelica Măzăreanu, la care au fost complici colegi, dar și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
Le-au așteptat în aula unității, oferindu-le o amintire de neuitat la finalul unei cariere dedicate educației.
Vizibil surprinse de momentul pregătit, profesoarele au primit gestul cu emoție și prețuire.
Au fost prezente la festivitate Tatiana Hladiuc, pentru care surpriza colegilor a coincis cu ziua sa de naștere, și Ana Cioraru.

„Marcăm încheierea unei etape importante din viața profesională a trei cadre didactice care au făcut parte din povestea acestei școli. Dar pensionarea nu este doar un final, ci și începutul unui nou capitol – unul în care timpul capătă alte valențe, iar experiența acumulată devine o resursă prețioasă pentru viața personală”, a spus prof. Maria Reuț, moderatoarea evenimentului, director adjunct și printre principalii organizatori ai surprizei.
În numele colegilor, aceasta și-a exprimat recunoștința față de Tatiana Hladiuc, „un profesionist dedicat, care a coordonat cu responsabilitate și viziune activitatea instituției. Prin implicarea și rigoarea sa, a contribuit la dezvoltarea școlii și la consolidarea unui climat educațional stabil și coerent”.
Prof. Hladiuc a făcut parte din echipa de conducere a CTIA în ultimii 25 de ani, din 2001.
Este inginer chimist, iar la colegiu predă din 1992, la aria curriculară Tehnologii, specializarea Protecția mediului, după o scurtă perioadă la catedra Liceului „Petru Rareș”.
Prof. Hladiuc este originară din Roman.

- „Rămân efortul depus, anii dedicați catedrei și implicarea în activitatea școlii”
Gânduri de apreciere au fost transmise și profesoarei Ana Cioraru, care, „prin seriozitate și consecvență, și-a desfășurat activitatea didactică, contribuind la formarea multor generații de elevi. Pe primul loc este însă generozitatea fără margini pentru colegii tineri, un adevărat mentor, care nu a urmărit hârtii pentru un dosar, ci pur și simplu să ajute”.
Ana Cioraru a predat la aria curriculară Tehnologii, specializarea Industrie Alimentară.
Tot joi a fost marcată și retragerea din activitate a prof. Angelica Măzăreanu, care a predat matematică.
„Fiecare dintre dumneavoastră a contribuit în mod diferit la ceea ce este astăzi această comunitate educațională. Dincolo de diferențe, rămân efortul depus, anii dedicați catedrei și implicarea în activitatea școlii.
Vă mulțumim pentru munca depusă de-a lungul anilor și pentru contribuția adusă în formarea elevilor”, a mai adăugat Maria Reuț.
- „Model de implicare, de eleganță în abordarea relațiilor profesionale”
Complici din partea Inspectoratului Școlar Județean Suceava au fost șeful instituției, Ciprian Anton, și inspectorii pentru învățământ profesional și tehnic, Beatrice Filipciuc și Dumitru Ursulean.

Inspectorul școlar general le-a oferit celor două profesoare o diplomă de excelență pentru contribuția adusă în întreaga activitate.
Despre directoarea Tatiana Hladiuc, insp. Anton a evidențiat că a creat o echipă sudată și că și-a făcut meseria cu responsabilitate, pasiune și profesionalism.

Cuvinte de apreciere au transmis și inspectorii Filipciuc și Ursulean, subliniind dedicarea directoarei, vocația acesteia, preocuparea pentru dezvoltarea școlii, buna colaborare dintre instituții.
Au mai luat cuvântul colegi, vechi cunoștințe.
„Model de implicare, de eleganță în abordarea relațiilor profesionale, de gentilețe. Excelent comunicator, de o onestitate remarcabilă, mentor pentru colegii mai tineri”, au fost alte câteva atribute rostite de la tribuna aulei.






