30 de lefuri

Din anul 2008, primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, și-a donat toate salariile

Primarul Olărean nu a ridicat, din vara anului 2008, nici un salariu de la primăria rădăuțeană
Primarul Olărean nu a ridicat, din vara anului 2008, nici un salariu de la primăria rădăuțeană

Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, nu a ridicat, încă de la începutul mandatului său, din vara anului 2008, nici un salariu de la primăria rădăuțeană. Dacă mulți au privit cu o oarecare neîncredere declarația de atunci a lui Olărean, că salariul său va fi pus la dispoziția comunității, cei aproape trei ani de mandat au demonstrat că la momentul de atunci nu a glumit. Mai precis, suma rezultată din totalul salariilor șefului executivului rădăuțean, circa 1,1 miliarde de lei vechi, a fost folosită în exclusivitate pentru donații, pentru ajutoare ocazionale, pentru sprijinirea de activități social-culturale, dar și pentru achiziționarea de materiale pentru primăria rădăuțeană.
Sponsorizări și ajutoare
Casiera Primăriei municipiului Rădăuți, Cristina Mihoc, a fost desemnată de primarul Olărean să-i administreze cardul bancar pe care șeful executivului local primește lunar salariul.
„Încă de la instalarea în funcție a actualului primar, acesta și-a donat toate salariile, un total de aproape 116 mii lei, pentru susținerea unor activități în sprijinul comunității. Cardul domnului Olărean a fost în permanență la mine, practic eu am fost cea care i-a administrat banii, bineînțeles, în modul cum mi-a indicat domnul primar. În decursul celor 30 de luni, din salariul primarului au fost sprijinite o serie de acțiuni cum ar fi Revelioanele Pensionarilor, Zilele Profesorului, Balurile Bobocilor, dar au fost alocați bani și pentru cantina socială, pentru ajutoare de urgență sau chiar pentru achiziționarea de consumabile pentru primăria locală”, a arătat Cristina Mihoc.
Casiera primăriei a mai precizat că primarul Olărean a sponsorizat, de asemenea, mai multe acțiuni sportive, concursuri de skandenberg și alte întreceri sportive, a acordat ajutoare ocazionale pentru nevoiași și pentru persoanele cu probleme deosebite și a donat bani pentru construirea unui grup sanitar la una din școlile generale din municipiu, dar și pentru achiziționarea de materiale la majoritatea unităților de învățământ din localitate.
„Primarul nu a rămas nepăsător nici în fața persoanelor vârstnice, și poate că cel mai recent exemplu este o donație către o familie de bătrâni, bani care au fost folosiți pentru reparațiile subsolului de la blocul unde locuiesc aceștia. Mai sunt o sumedenie de exemple, însă vreau să menționez că până și serviciul de specialitate din primărie a achiziționat o cositoare de iarbă, în valoare de peste 150 de milioane de lei vechi, din bani care au fost puși la dispoziție din salariul șefului executivului local”, a spus Cristina Mihoc.

Recomandări

Casa Tatos din Fălticeni și-a recăpătat strălucirea de acum 150 de ani printr-un proiect de reabilitare finanțat de primărie și Consiliul Județean

213 absolvenți ai Colegiului „Hurmuzachi” Rădăuți și-au luat „rămas-bun” de la anii de liceu

213 absolvenți ai Colegiului „Hurmuzachi” Rădăuți și-au luat „rămas-bun” de la anii de liceu
213 absolvenți ai Colegiului „Hurmuzachi” Rădăuți și-au luat „rămas-bun” de la anii de liceu

Primarul Gheorghe Fron i-a felicitat pe pompierii voluntari din Cornu Luncii pentru intervenția la incendiul de la mănăstirea din Brădățel

Pompierii din Cornu Luncii au intervenit cu promptitidine pentru stingerea incendiului de la mănăstirea din Brădățel
Pompierii din Cornu Luncii au intervenit cu promptitidine pentru stingerea incendiului de la mănăstirea din Brădățel