COMUNICAT DE PRESĂ

Dezvoltarea societății SPALLI COLLECTION S.R.L.

Dezvoltarea societății SPALLI COLLECTION S.R.L.
Dezvoltarea societății SPALLI COLLECTION S.R.L.

Proiectul “Dezvoltarea societații SPALLI COLLECTION SRL”, cod MySMIS 313766, finanțat prin Programul Operațional Regional 2021-2027 este implementat de către Catalin Neagu și are o valoare totală de 1.246.368,20 lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care 819.778,13 lei (suma nerambursabilă solicitată/alocata/decontata) reprezintă finanțare nerambursabilă. Programul Regional 2021-2027 este implementat la nivel național de către ADR Nord Est în calitate de Autoritate de Management, ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Nord Est. Proiectul este prevăzut a se derula în perioada (28.05..2024) – (28.03.2025). Obiectivul(ele) proiectului sunt:
OBIECTIV 1: – Achizitionarea echipamentelor mai eficiente energetic.
OBIECTIV 2: – Asumarea de către SPALLI COLLECTION SRL a respectării principiilor privind dezvoltarea durabilă, egalitate de șanse, de gen și nediscriminare prin aplicarea prin cadrul proiectului de măsuri exacte de îmbunătățirea calității mediului înconjurător prin asigurarea creșterii gradului de recuperare și reciclare a deșeurilor, realizată printr-o colaborare cu un furnizor de colectare selectivă a deșeurilor, respectiv introducerea unor metode specifice pentru minimizarea deșeurilor în perioada de implementare al proiectului, și în perioada de durabilitate al proiectului.
OBIECTIV 3: – Dezvoltarea resurselor umane ale solicitantului, prin angajarea a 3 persoane dintre care cel puțin o persoană aparținând unei categorii defavorizate;
S.C SPALLI COLLECTION S.R.L

Recomandări

La Poiana Stampei a fost inaugurată a șasea creșă din județul Suceava construită prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”

Autoritățile sucevene și naționale au fost prezente la inaugurarea noii creșe din Poiana Stampei
Autoritățile sucevene și naționale au fost prezente la inaugurarea noii creșe din Poiana Stampei

Finalizarea proiectului finanțat din fonduri PNRR – Achiziționare de echipamente și tehnică digitală la SC CAR CONSULTING SRL

Finalizarea proiectului finantat din fonduri PNRR – Achizitionare de echipamente si tehnica digitala la SC CAR CONSULTING SRL
Finalizarea proiectului finantat din fonduri PNRR – Achizitionare de echipamente si tehnica digitala la SC CAR CONSULTING SRL

Primarul Vasile Iliuț a anunțat că două microbuze electrice au ajuns la Vicovu de Sus pentru elevii școlilor din Laura și Plai

Alexandru Petrescu, Președinte ASF: O piață de capital puternică este un indicator al maturității unei economii și una dintre marile sale surse de încredere, finanțare și dezvoltare pe termen lung.