Petrecere în aer liber

Desperado, Simona Nae și Odyssey le cântă sucevenilor de Revelion

Sucevenii vor sărbători și anul acesta Revelionul în aer liber, tot în parcarea Iulius Mall Suceava. Muzica populară și dansurile tradiționale vor fi prezente pe parcursul întregului program artistic, dar nu vor lipsi nici alte genuri muzicale.
Printre invitații speciali care le vor cânta sucevenilor în noaptea dintre ani se numără trupa Desperado, cântăreața de muzică dance Simona Nae și trupa rock Odyssey, dar și îndrăgita interpretă de muzică populară Sofia Vicoveanca.
„Este un program artistic pentru toate vârstele și toate gusturile”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, care a precizat că la miezul nopții va putea fi admirat și un frumos foc de artificii.
Pentru organizarea evenimentului, municipalitatea suceveană a alocat suma de 50.000 de lei, o sumă echivalentă fiind alocată și de Iulius Mall Suceava, în baza parteneriatului încheiat cu Consiliul Local Suceava.

Recomandări

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Distracție pentru întreaga familie, la Iulius Mall: concerte, teatru, dinozauri animatronici și oferte speciale la mașini

Rădăuțiul se pregătește de sărbătoare. Zilele Municipiului și Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul” aduc o săptămână de tradiții, spectacole și invitați din nouă țări