Deputatul Titi Holban a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare

Deputatul Titi Holban a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, fiind astfel menținută pedepasa de la fond, scrie Mediafax.La ultimul termen de judecată, de luni, procurorii anticorupție au cerut cinci ani de închisoare pentru deputatul Titi Holban. Parlamentarul le-a spus judecătorilor, plângând, că a pierdut tot.”Banii au fost împrumutați. Am avut o întâlnire cu Paul Rădulescu în septembrie la notar și atunci m-a amenintat. Paul Radulescu, având acea condamnare și cercetarea pentru evaziune fiscală, a căutat să beneficieze de acest denunț. Din 2008, de când am intrat în politică, soția avea o firmă cu 70 de angajați, acum este în faliment. Casa este vândută. Am poprire pe 34.000 lei de la Parlament. Pot sa spun că am pierdut tot. Nu mai am nimic de pierdut”, le-a spus parlamentarul judecătorilor cu lacrimi în ochi.

Recomandări

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Un tânăr care a comis un accident rutier acum mai bine de cinci ani a fost trimis să mediteze la pușcărie

Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism

Primarul din Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, pus în libertate de Înalta Curte a României în dosarul în care era condamnat definitiv

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori