Preocupări

Democratul Barbă, preocupat de construirea unei grădinițe în Obcine



Președintele organizației municipale Suceava a PD, consilierul local Niculai Barbă, consideră că în cartierul Obcine ar trebui construită o grădiniță nouă deoarece soluția găsită de municipalitate prin preluarea unei clădiri de la Ministerul Agriculturii nu este viabilă. „Este obținută o clădire de la Ministerul Agriculturii, situată pe str. Slătioarei, dar acolo e conflict între Primărie și proprietarul terenului. E o situație extrem de delicată. Sunt alocate fonduri pentru amenajarea unui spațiu ca să funcționeze acolo o grădiniță, dar analizând condițiile de autorizare impuse și prin prisma normelor europene am constatat că acolo pot să funcționeze numai două grupe. În acest context acest spațiu nu rezolvă problema. Prin urmare cred că se impune construirea unei grădinițe noi ținând cont de toate standardele în vigoare”, a declarat Barbă. El apreciază că noua grădiniță ar putea fi construită lângă Școala generală „Ion Creangă”, cu condiția ca Agenția de Protecția Mediului că cedeze o bucată din parcare. „Pentru grădiniță la granița între terenul care este al școlii și Agenția de Mediu ar exista spațiu, dar va trebui să poate fi cedată și o anumit suprafață din parcarea de la APM și atunci am avea în zona respectivă nu chiar în cele mai optime condiții de amplasare o grădiniță eventual cu program prelungit, pentru că Obcine este practic singurul cartier care nu are grădiniță”, a mai spus Barbă.



Recomandări

Contractul de finanțare pentru construirea grădiniței cu program prelungit în cartierul Obcini a fost semnat

Contractul de finanțare pentru construirea grădiniței cu program prelungit în cartierul Obcini a fost semnat
Contractul de finanțare pentru construirea grădiniței cu program prelungit în cartierul Obcini a fost semnat

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER