Finanțări nerambursabile

Delegația Confederației Elvețiene, prezentă azi la Suceava, la închiderea proiectului în valoare de 9,85 de milioane de franci elvețieni

Autoutilitarele electrice achiziționate din fonduri elvetiene

Municipiul Suceava găzduiește astăzi o delegație oficială din care vor face parte reprezentanți ai Guvernului României, dar și oficiali ai Confederației Elvețiene, în cadrul unui eveniment de marcare a finalului proiectelor finanțate din fonduri elvețiene.
Evenimentul din data de 7 mai 2019 este unul de închidere a proiectului prin care municipalitatea suceveană a beneficiat de 9.852.062 franci elvețieni – echivalentul a 8,8 milioane de euro, rezultatul acestor finanțări urmând să fie prezentat celor din delegația oficială.
„Vom avea onoarea de a-l primi la Suceava pe Excelența Sa, ambasadorul agreat al Confederației Elvețiene la București, Arthur Mattli, dar și reprezentanți ai Guvernului, precum ministrul secretar de stat Sirma Caraiman și alte persoane din Ministerul de Finanțe și Ministerul Dezvoltării, care s-au ocupat de implementarea finanțărilor externe”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.
Cel mai mare proiect implementat la Suceava pe fonduri elvețiene a fost cel de modernizare a iluminatului public, prin înlocuirea lămpilor clasice cu altele economice și eficiente, de tip LED. Tot din fonduri elvețiene s-a creat în Suceava cea mai amplă rețea din țară de încărcare a mașinilor electrice, municipalitatea dotându-se cu autoturisme electrice, autoutilitare electrice, dar și cu biciclete electrice.
Din economiile făcute la implementarea proiectelor cu fonduri elvețiene au fost făcute alte două proiecte importante, fiind înlocuit iluminatul din școli cu unul modern și economic, de tip LED, precum și recenta achiziție a cinci autobuze electrice de capacitate mică, care au fost aduse la Suceava la finalul lunii aprilie și vor fi curând introduse pe traseele de transport public din municipiu, după înmatriculare.

Delegația Confederației Elvețiene, prezentă azi la Suceava, la închiderea proiectului în valoare de 9,85 de milioane de franci elvețieni
Delegația Confederației Elvețiene, prezentă azi la Suceava, la închiderea proiectului în valoare de 9,85 de milioane de franci elvețieni
Delegația Confederației Elvețiene, prezentă azi la Suceava, la închiderea proiectului în valoare de 9,85 de milioane de franci elvețieni
Delegația Confederației Elvețiene, prezentă azi la Suceava, la închiderea proiectului în valoare de 9,85 de milioane de franci elvețieni
Delegația Confederației Elvețiene, prezentă azi la Suceava, la închiderea proiectului în valoare de 9,85 de milioane de franci elvețieni
Delegația Confederației Elvețiene, prezentă azi la Suceava, la închiderea proiectului în valoare de 9,85 de milioane de franci elvețieni
Autoutilitarele electrice achiziționate din fonduri elvetiene
Autoutilitarele electrice achiziționate din fonduri elvetiene

Recomandări

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Cooperare transfrontalieră pentru siguranța cetățenilor: Proiectul „Be preventive” a fost lansat oficial la Suceava

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret

Contract de șase milioane de lei pentru creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială nr. 6 Suceava