Program

De mâine crescătorii de vaci din județ pot solicita cota de lapte



Începând de mâine crescătorii de vaci din județ pot solicita cota de lapte, instrument obligatoriu pentru persoanele care doresc să comercializeze lapte în condițiile legii. „De la 1 august crescătorii de vite trebuie să se adreseze primăriei de care aparțin pentru a obține formularul de cerere pentru a obține cota de lapte”, a explicat Lya Chiriac, directorul adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, subliniind că perioada de solicitare a cotei de lapte se va prelungi doar până la 31 octombrie. Așa cum aminteam, obținerea cotei este obligatorie pentru toate persoanele care vor să comercializeze lapte către fabricile din județ sau să vândă direct acest produs în piețe, începând cu 1 aprilie 2007 țăranii care nu dețin cotă de lapte urmând a nu mai putea folosi laptele de vacă din propria gospodărie decât pentru uz propriu. Reamintim că această cotă reprezintă cantitatea maximă de lapte care poate fi livrată de către producătorul de lapte la cumpărătorii aprobați (fabrici de lapte sau puncte de colectare autorizată) în timpul unui an de cotă, primul an de cotă din România urmând a fi cuprins între 1 aprilie 2007 și 31 martie 2008. Cantitatea de lapte aferentă pentru fiecare cotă va fi calculată funcție de cantitatea de lapte pe care producătorul o distribuie lunar către procesatori, în acest calcul nefiind inclus laptele folosit de fermieri pentru consumul în familie sau pentru creșterea vițeilor.



Recomandări

Producătorul de lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis din zona de munte

Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis
Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis

Deputata AUR Veronica Grosu aduce în atenția Guvernului problema micilor fermieri suceveni care riscă să nu mai aibă unde să-și vândă laptele

Se închid toate centrele de colectare lapte: aproape 1.000 de suceveni crescători de vaci rămân fără contracte, 40 de colectori își pierd serviciul