Agresiune

De la praznic, în spital, cu fracturi costale

Un bărbat în vârstă de 63 de ani a ajuns de la un praznic la spital, după ce a fost agresat de către un consătean, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Agresiunea s-a petrecut sâmbătă după-amiază, pe raza comunei Rădășeni.
Victima, Valer S., din Horodniceni, a fost la un praznic la Rădășeni, iar la întoarcerea spre domiciliu, în timp ce se deplasa pe jos, a fost ajuns din urmă de un consătean, Vasile T., de 57 de ani, care l-a împins, trântindu-l la pământ.
Valer S. a fost transportat la spital, unde medicii au stabilit că acesta a suferit fracturi costale și a fost internat.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală”, precizează reprezentanții poliției.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice