Darius Vâlcov a vrut să semneze un acord de recunoaștere a vinovației, însă DNA a refuzat



Darius Vâlcov a dorit să semneze un acord de recunoaștere a faptelor de care îl acuză Direcția Națională Anticorupție (DNA), însă procurorul de caz a refuzat acest lucru, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru MEDIAFAX, că Darius Vâlcov, care marți a fost din nou la Direcția Națională Anticorupție pentru a da noi declarații în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, le-a propus procurorilor să încheie un acord de recunoaștere a vinovației sale, însă a fost refuzat.Procurorul de caz nu a considerat, astfel, că în cazul lui Darius Vâlcov poate fi aplicat articolul 478 din Codul de Procedură Penală, potrivit căruia în cursul urmăririi penale, după începerea acțiunii penale, inculpatul și procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpat.



Recomandări

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina