Servicii sociale

Curs de formare pentru asistenții sociali din comune și orașe mici

În perioada 9 – 18 mai, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava informează că în județ se vor organiza două serii de cursuride formare care se adresează personalului angajat în serviciile publice de asistență socială din cadrul autorităților publice locale de la nivelul comunelor și orașelor mici, cu sau fără pregătire de specialitate în domeniul asistenței sociale sau al serviciilor sociale.
Cursul de formare este organizat în cadrul proiectului „Creșterea gradului de implementare alegislației privind serviciile sociale la nivel local, în contextul procesului de descentralizare”, cofinanțat din Fonduri Structurale prin Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative.
Obiectivul acestui proiect, după cum a explicat Liviana Enea, purtătorul de cuvânt al Protecției Copilului Suceava, derulat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, este elaborarea unui cadru coerent și unitar de dezvoltare a serviciilor sociale în România, luând în considerare procesul de descentralizare.
Modernizarea serviciilor sociale
Liviana Eneaa completat: „Cursul vizează o actualizare a cunoștințelor cu privire la cadrul de reglementare și la modernizarea serviciilor sociale, în contextul procesului de descentralizare și ținând cont de intrarea în vigoare a noului pachet legislativ din domeniul asistenței sociale. Sunt invitați să ia parte la curs persoanele de la nivelul autorităților publice locale care au responsabilități în domeniul asistenței sociale sau al serviciilor sociale. Formatorii proiectului la nivelul județului Suceava sunt Nicoleta Daneliuc, care reprezintă DGASPC, Gabi Duțuc și Florentina Rusu – Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială”.
Prima serie de cursuri se va derula în perioada9-11 maiși se adresează personalului care nu are o pregătire inițială în domeniul social, precum și celor care nu au participat la nici un alt curs de formare în acest domeniu. În perioada 16-18mai,va continua sesiunea pentru personalul care are o pregătire inițială în domeniul asistenței sociale, psihologiei, pedagogiei sau domenii conexe acestora. Sunt invitați să participe la acest curs lucrătorii care au absolvit cel puțin un curs de pregătire în domeniul social.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”