Cupa Select a deschis sezonul de tenis indoor la Suceava

Finaliștii de la Nivelul 5
Finaliștii de la Nivelul 5

Cupa Select la tenis de câmp, care s-a desfășurat în balonul presostatic de la Complexul Sportiv Unirea, a avut parte de o participare numeroasă.
Pentru o triere echilibrată a concurenților, turneul, care face parte din Circuitul Național „Sportya”, a fost structurat de către organizatori pe diferite niveluri de valoare. Astfel, tabloul de concurs de la nivelul 5 a fost disponibil tenismenilor începători, în timp ce nivelurile 6 și 7 s-au adresat practicanților acestui sport din ce în ce mai avansați.
Cupa Select a avut în program și un concurs de dublu de nivelul 6.
Astfel, turneul de simplu de la nivelul 5 s-a încheiat cu victoria suceveanului Dorin Zaharia, care a trecut greu în finală, cu 6-3, 5-7, 10-7, de ieșeanca Nicoleta Laura Boboc. În careul de ași și-au mai făcut loc Daniel Isopescu, din Frătăuții Noi, și venerabilul câmpulungean Ilie Țebrean.
La nivelul 6, câștig de cauză a avut fostul mare fotbalist Dorn Goian, care a învins în meciul decisiv pentru titlu pe un alt sucevean, este vorba de Alin Leuciuc. Un parcurs bun au mai reușit Mihai Ududec și Costel Avram, care s-au oprit în semifinale.

Finaliștii de la Nivelul 6
Finaliștii de la Nivelul 6

În ceea ce privește concursul de la nivelul 7, învingător s-a încununat longilinul humorean Gheorghiță Șestac. Pe locul secund s-a clasat Petru Vicovanu, din Horodnicu de Jos, podiumul fiind completat de Bogdan Costan (Rădăuți) și de botoșăneanul Cătălin Luca.

Finaliștii de la Nivelul 7
Finaliștii de la Nivelul 7

La dublu, cei mai în formă s-au dovedit a fi sucevenii Mihai Ududec și Cristi Roman, care au dispus în finală de perechea Petru Vicovanu / Mihai Roșu. Poziția a treia a revenit cuplurilor Costel Chelariu / Silviu Mureșan și Ionel Șuiu / Costel Avram.

Finaliștii probei de dublu
Finaliștii probei de dublu

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie