Zeci de chioșcuri din Bazarul Sucevei vor fi mutate în alte zone, pentru a putea fi create culoare de intervenție pentru mașinile de pompieri, în caz de incendii. Măsura, care a tot fost amânată, deși este o condiție imperativă pusă de pompieri, va fi pusă în aplicare în cel mai scurt timp, în ciuda nemulțumirilor comercianților, care se tem că pierd locurile cu „vad comercial”.
„În Bazar e o problemă delicată, e o zonă de protecție socială. Majoritatea celor de acolo nu au alte locuri de muncă. I-am tolerat cât am putut. La începutul anului am dat acea dispoziție să se mute chioșcurile pentru a fi făcut spațiu pentru accesul mașinilor de stingere a incendiilor. Nu s-a întâmplat încă, pentru că și în Bazar sunt câteva perioade maxime, când vânzările sunt mai bune – la Crăciun și de Paște, de asta am mai întârziat aplicarea acelei măsuri. Dar acum, că au trecut aceste sărbători, viceprimarul Lucian Harșovschi, care are în atribuții Direcția Piețelor, va trebui să ducă la îndeplinire măsurile de siguranță stabilite cu ISU. Vom face acele culoare de acces în caz de incendiu”, a spus primarul Ion Lungu.
Edilul sucevean a spus că se vor găsi soluții și pentru înființarea unui post permanent de Intervenții pentru Situații de Urgență în Bazar, care ar putea fi deservit de angajații din cadrul Serviciului de Voluntariat în caz de Urgență, din cadrul Primăriei Suceava.
În plus, anul acesta vor fi puse în aplicare numeroase măsuri de siguranță în caz de incendiu, pentru realizarea acestora fiind alocat un buget de două milioane de lei.
Amenzi pentru cei care fumează în Bazar
Nu în ultimul rând, nu se va mai tolera fumatul în Bazar. Oficial, fumatul este interzis de câțiva ani, după incendiul care a transformat în scrum peste 90 de chioșcuri și a produs pagube de zeci de miliarde de lei vechi.
Numai că, în practică, atât comercianții, cât și cei care vin acolo la cumpărături fumează fără nici o jenă, ba chiar ostentativ, inclusiv în fața pompierilor care vin în control acolo. Alarma de incendiu în Bazar, de duminica trecută, a pornit tot de la o țigară aprinsă, aruncată sub un chioșc. Chiar de acum nu s-a întâmplat mare lucru, câtă vreme nu se respectă o serie de reguli, există riscul de a se repeta dezastrul din ianuarie 2009.
„De acum vom fi mai exigenți, vom aplica amenzi ori de câte ori este nevoie.
Doamne ferește de vreun incendiu, pentru că cel mai mult vor avea de suferit tot comercianții de acolo”, a precizat șeful municipalității sucevene.
Conform deciziei de Consiliu Local din 2010, de interzicere a fumatului în Bazar, amenzile care pot fi aplicate sunt de până la 500 de lei.
Măsuri
Culoare de intervenție la incendii și amenzi pentru fumat, în Bazarul Sucevei






