Handbal masculin

CSU a pierdut la limită la Bacău, după un joc bun

Portarul Șelaru n-a putut opri înfrângerea sucevenilor la Bacău

Universitatea Suceava a pierdut aseară la limită, cu scorul de 27-26 (14-15), meciul din deplasare cu Știința Dedeman Bacău, contând pentru etapa a V-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Chiar dacă porneau clar cu șansa a doua în confruntarea cu vicecampioana României, handbaliștii pregătiți de Răzvan Bernicu au făcut un meci foarte curajos, jucând pe tot parcursul partidei de la egal la egal cu adversarii lor.
Prima repriză a aparținut clar sucevenilor, care, pe fondul prestației excelente a portarului Șelaru, au ajuns să conducă la un moment dat chiar și la o diferență de patru goluri pe tabela de marcaj. Ușor, ușor, însă, experimentații handbaliști ai gazdelor au început să echilibreze partida, izbutind să se impună în cele din urmă la limită, pe fondul unui final de meci incendiar. Cel mai bun marcator al oaspeților în confruntarea cu Știința a fost Chiruț, autor a 7 goluri.
„Am controlat meciul o bună perioadă, însă băcăuanii au reușit să revină în meci, speculând la maximum momentele în care noi am evoluat în inferioritate numerică. Toți jucătorii merită felicitări pentru modul în care au luptat și pentru efortul depus”, a declarat directorul tehnic al grupării sucevene, Petru Ghervan. Oficialul Universității nu a fost însă la fel de mulțumit de prestația arbitrilor olteni, Robert Harabagiu și Silviu Stănescu, anunțând că va cere unei comisii federale să analizeze prestația de ieri a celor doi.

Recomandări

Gala Colosseum Tournament de anul viitor are o temă și mai ofertantă, o confruntare în ring între România și Imperiul Otoman

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”