Un copil de 4 ani a fost accidentat de un burlan care s-a desprins de pe o construcție după ce a fost agăța de o autoutilitară. Accidentul a avut loc joi, în jurul orei 19:20, pe drumul vicinal Delbița din comuna Fundu Moldovei, când un bărbat de 37 ani, din localitate, ce conducea o autoutilitară, a lovit un burlan din țeavă metalică al dependinței unui imobil, iar burlanul s-a desprins din cârlige și a căzut lovind un minor de 4 ani, care se afla în curtea locuinței.Conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, fiind ulterior identificat și condus la sediul postului de poliție.Șoferul a recunoscut producerea accidentului, declarând că după producerea evenimentului a parcat autoutilitara și a transportat minorul la spital, unde s-a constatat că acesta suferise leziuni ușoare.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, se precizează în comunicatul poliției.





