Copil de 2 ani, aflat în drum, accidentat de un șofer beat care a fugit de la locul faptei



Un bărbat de 45 ani, din comuna Grănicești, ce conducea marți la prânz un autoturism pe DC 40, a surprins și accidentat un copil de 2 ani, care se afla nesupravegheat pe partea carosabilă. După comiterea accidentului, conducătorul auto a plecat de la fața locului, fiind depistat ulterior de polițiști.Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe” și „vătămare corporală din culpă”, ce va fi soluționat procedural, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești
Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești