Zeci de echipaje de poliție au fost prezente în ultimele zile pe drumurile publice de pe raza întregului județ pentru a se asigura că participanții la trafic vor ajunge la destinație în condiții de deplină siguranță. Astfel, în perioada 4-7 ianuarie, Serviciul Rutier Suceava și formațiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat o acțiune pe linia depistării și sancționării persoanelor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice.Au fost testați alcoolscopic 74 conducători auto, fiind constatate 15 infracțiuni, dintre care 5 constituind fapte de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. S-au aplicat 130 sancțiuni contravenționale, în valoare de 62.440 lei. Au fost reținute 14 permise de conducere reținute și retrase 11 certificate de înmatriculare.Joi, la ora 16.20, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe DN 17B, din orașul Broșteni, autoutilitara condusă de un localnic de 48 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.În ziua următoare, la ora 20.40, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini a oprit pentru control pe un DC din comuna Cornu Luncii autoturismul condus de un localnic de 37 de ani, care avea o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde acesta a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.Sâmbătă, în jurul orei 16.00, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe DJ 178, din comuna Bălăceana, autoturismul condus de un bărbat de 38 de ani, din municipiul Suceava. În urma testării efectuate cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta a indicat valoarea de 1,16 mg/l alcool pur în aer expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.






