Inspecție

Control de la MEC, la Inspectoratul Școlar Suceava

Pe parcursul acestei săptămâni, la Inspectoratul Școlar Suceava se va desfășura un control efectuat de către inspectori din cadrul Ministerului Educației și Cercetării. Este vorba despre opt persoane venite de la București, a căror misiune este, așa cum a spus inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu „să verifice starea învățământului din județ, și activitatea desfășurată în ultimii ani”. Vasile Monacu a precizat că acest gen de inspecții nu sunt o surpriză, pentru că de la Ministerul Educației vin în teritoriu, o dată la câțiva ani, inspectori care să verifice starea învățământului din toate județele. Titularizările ilegale descoperite la Suceava de la începutul anului școlar și până acum nu au, în opinia adjunctului Monacu, nici o legătură cu inspecția de la București, întrucât, așa cum am mai menționat, acest gen de controale intră în atribuțiile reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării. Inspecția va dura o săptămână, iar reprezentanții MEC vor merge prin școlile din județ, unde vor face verificări privind activitatea didactică. Ultima inspecție de acest fel, efectuată de Ministerul Educației și Cercetării la Suceava, a avut loc în anul 2003.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a

Educația incluzivă ca prioritate în formarea cadrelor didactice și în dezvoltarea comunității școlare sucevene

„Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar” - sedinta de lucru la la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava