Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Economice au desfășurat vineri o acțiune pe raza municipiului Suceava și a 3 comune arondate acestuia, pentru verificarea modului de valorificare de către producătorii agricoli, persoane fizice, a produselor agricole proprii și de exercitare a comerțului cu aceste produse. În cadrul acțiunii au fost verificate 37 persoane fizice, 23 societăți comerciale, fiind aplicate 33 sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.500 lei, totodată au fost confiscate bunuri în valoare de 782 lei. În cadrul acțiunii a fost identificată o femeie de 50 de ani, din municipiul Suceava, care în calitate de administrator al unei societăți ce deține în incinta unei piețe agroalimentare din localitate 5 puncte de lucru fără ca acestea să fie declarate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, cu scopul de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiare.Acesteia i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, urmând a se dispune procedural, se precizează în comunicatul poliției.





