Licitație

Contract de 30 de milioane de lei pentru repararea străzilor Sucevei

Ion Lungu: „Vom face în primă fază un contract multianual, pe doi ani de zile, pentru o sumă de aproximativ 300 de miliarde de lei vechi”
Ion Lungu: „Vom face în primă fază un contract multianual, pe doi ani de zile, pentru o sumă de aproximativ 300 de miliarde de lei vechi”

Reparațiile stradale din municipiul Suceava vor fi încredințate unei firme sau asocieri de firme pe o perioadă de doi ani de zile, în baza unui contract în valoare de aproape 30 de milioane de lei (300 de miliarde de lei vechi).
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că, odată cu aprobarea bugetului local, poate da startul organizării licitației.
„Vom face în primă fază un contract multianual, pe doi ani de zile, pentru o sumă de aproximativ 300 de miliarde de lei vechi. De la an la an miza acestor licitații este tot mai mare, ca urmare a crizei economice, a disperării agenților economici și a lipsei investițiilor private, de aceea, bătaia e foarte mare pe astfel de licitații”, a precizat șeful municipalității sucevene.
Actualul contract de reparații stradale este valabil până pe data de 4 mai.
„Din păcate, așa cum se prezintă vremea, nu putem interveni cu asfalt. Sper ca din aprilie să fie posibil, să se încălzească, altfel riscăm să aruncăm banii pe fereastră”, a adăugat Ion Lungu.

Recomandări

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Primarul din Fântânele, Marian Sabie, a anunțat semnarea contractului pentru amplele lucrări de reabilitare a școlii din Bănești