Muzeul Satului Bucovinean

Continuă înscrierile pentru atelierele de cusături și de încondeiat ouă din cadrul Atelierelor de Creație “Micii Meșteșugari”

Muzeul Satului Bucovinean
Muzeul Satului Bucovinean

Copiii cu vârste între 10 și 16 ani pot să se înscrie în continuare la atelierele de cusături și de încondeiat ouă, unde au mai rămas locuri libere, din cadrul Atelierelor de Creație “Micii Meșteșugari”, ediția a XXII-a, organizate de Muzeul Bucovinei la Muzeul Satului Bucovinean. În perioada 1-20 iulie 2019, de luni până vineri, între orele 10:00-14:00, la Muzeul Satului Bucovinean sunt așteptați peste 100 de copii cu vârste între 10 și 16 ani, cu înclinații artistice, doritori să deprindă tainele meșteșugurilor tradiționale în ateliere de pictură pe sticlă, încondeiat ouă, modelaj lut (olărit) sau cusături.
Atelierul de educație muzeală, aflat la a XXII-a ediție, manifestare de tradiție organizată la Muzeul Satului Bucovinean, adună de la an la an un număr tot mai mare de copii participanți interesați de meșteșugurile populare. Obiectivul programului este acela de a sensibiliza copiii cu privire la cultura și civilizația tradițională, etnografia locală, patrimoniul cultural național existent în muzee. Taxa de înscriere este 30 de lei/copil. Deschiderea oficială va avea loc pe 1 iulie, la ora 10:00, la Hanul Domnesc. Atelierul se finalizează în fiecare an printr-o expoziție care cuprinde lucrările artistice realizate de micii meșteșugari, scopul fiind acela de a conștientiza copiii de valoarea muncii lor și de a-i sensibiliza față de arta populară autentică. Mai multe detalii puteți obține pe pagina web și contul de facebook al Muzeului Bucovinei sau la telefon 0330 401 917.

Recomandări

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava: Înscrieri deschise pentru o vacanță activă și educativă

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/
Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/

Proiectul internațional „Prietenie fără frontiere”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa

Proiectul internațional „Prietenie fără frontier”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa
Proiectul internațional „Prietenie fără frontier”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa

Festivalul „Voinicelul”, concursuri, teatru și atelier de creație, la sfârșit de săptămână, la Iulius Mall Suceava