Consiliul Național al Elevilor și AEC cer pedepse drastice pentru colectarea fondului școlii

Consiliul Național al Elevilor și Asociația Elevilor din Constanța solicită Parlamentului și Ministerului Educației modificarea legislației, în sensul introducerii unor sancțiuni drastice pentru solicitarea și oferirea de sume de bani pentru fondul școlii, transmite corespondentul MEDIAFAX.Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Consiliul Național al Elevilor și Asociația Elevilor din Constanța (AEC), cele două organizații consideră că unitățile de învățământ solicită acești bani elevilor pentru a acoperi lipsa finanțării din partea autorităților locale.”Principiul gratuității învățământului de stat este consacrat de prima teză a articolului 32, alineatul (4) din Constituția României, acesta fiind reiterat și în Legea educației naționale, la articolul 9, alineatul (3). Din păcate, unitățile de învățământ sunt nevoite, de cele mai multe ori, să ceară acești bani elevilor, pentru a acoperi lipsa finanțării complementare din partea autorităților locale, refuzul acordării acestui tip de finanțare, din care, conform Legii educației, trebuie realizate investiții în școlii, asigurată pază ș.a., fiind, din nefericire, o practică comună în rândul unităților administrativ-teritoriale”, se arată în comunicat.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Maramureșul, lecție de viață pentru elevi. Tot mai multe școli aleg taberele educative organizate la Izișoara Resort

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a