Proiecte

Consiliul Județean Suceava va face demersuri pentru atragerea investitorilor străini

președinte CJ
președinte CJ

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat că instituția pe carte o conduce va declanșa o ofensivă pentru atragerea de investitori străini în județ. Nechifor a arătat că în urma unei analize a resurselor proprii, a banilor primiți de la bugetul central și a fondurilor europene nerambursabile s-a constatat că toate aceste resurse nu acoperă necesarul de fonduri pentru rezolvarea tuturor problemelor existente.
Astfel, el a spus că la începutul lunii martie va avea o întâlnire cu reprezentanții conducerii regiunii Cernăuți, din Ucraina, în cadrul căreia vor fi stabilite detaliile pentru organizarea unui forum economic la care să participe agenți economici ucraineni și români, în special din județul Suceava. Nechifor a spus că în perioada 15 – 17 marti a.c., la Suceava vor fi prezenți ambasadorii în România din Quatar, Kazahstan și Emiratele Arabe Unite, cărora li se vor prezenta opritunitățile de investiții în construcția celui de-al doilea campus al Universității „Ștefan cel Mare”, din comuna Moara. Șeful administrației județene a mai spus că în luna aprilie a acestui an se va întâlni cu reprezentanții Ambasadei Austriei în România, în cadrul căruia se vor stabili detaliile pentru organizarea la Suceava a forumului „Dialog bucovinean”. La acest forum ar urma să participe firme sucevene, austriece, dar și agenți econoici din regiunea Cernăuți. Nu în ultimul rând, Cătălin Nechifor a declarat că în data de 21 martie a.c. va participa la a patra ediție a seminarului cooperării franco-române. La acest seminar vor fi prezenți reprezentanți ai autorităților publice, președinți de Consilii Județene și primari de municipii reședință de județ, care au relații de cooperare cu autorități publice din Franța. Trebuie spus că județul Suceva are încheiate acorduri de parteneriat cu două regiuni din Franța, Mayenne și Departamentul de Nord.

Recomandări

Săptămâna internațională 2026 – Connecting Ideas, Crossing Borders, se derulează în aceste zile la USV

Gheorghe Șoldan anunță că încă un drum de pământ, din comuna Fântânele, va fi modernizat de Consiliul Județean Suceava

CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele
CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare

Județul Suceava va găzdui în august turneul internațional pentru juniori „Patru regiuni pentru Europa”

Zeci de tineri au reprezentat județul Suceava la turneul Patru Regiuni pentru Europa 2025, care a avut loc în Franța
Zeci de tineri au reprezentat județul Suceava la turneul Patru Regiuni pentru Europa 2025, care a avut loc în Franța