Infrastructură

Consiliul Județean Suceava a început asfaltarea drumului din Ulma către frontiera cu Ucraina

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, alături de primarii din Ulma și Brodina
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, alături de primarii din Ulma și Brodina

Consiliul Județean Suceava a început asfaltarea drumului din comuna Ulma către frontiera cu Ucraina. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a verificat stadiul investiției pe acest drum, precizând că lucrările de asfaltare se realizează pe o lungime de 3,7 kilometri. „Este ultimul tronson din acest drum spre frontieră pe care Consiliul Județean Suceava îl finanțează pentru modernizare. Asta ne-a mai rămas de asfaltat. În mandatele mele am asfaltat acest drum de la Brodina în sus. Am asfaltat la Nisipitu și acum mai sunt 3,7 kilometri spre graniță”, a arătat Flutur.
El a precizat că valoarea lucrărilor este de 3,5 milioane de euro, bani alocați din bugetul Consiliului Județean Suceava. „Scopul nostru este să facem legătura cu Ucraina și să deschidem punctul de frontieră. Atât ne-a mai rămas. La Izvoarele Sucevei am finalizat drumul care face legătura cu Ucraina, la Climăuți am rezolvat, așteptăm să finalizăm și acest tronson de drum de la Ulma”, a declarat șeful administrației județene. El a arătat că pe lângă asfaltare, pe tronsonul aflat în modernizare sunt 12 podețe laterale, două poduri noi de 8 metri lungime, un podeț și peste 3,5 kilometri de șanțuri.
Pe de altă parte, el a precizat că a propus Ministerului de Finanțe preluarea de către Consiliul Județean Suceava a punctului de trecere a frontierei de la Ulma, pentru construirea acestuia și gestionarea lui. El a spus că astfel de transferuri s-au mai făcut în țară, iar astfel s-ar putea urgenta redeschiderea punctului de trecere a frontierei.

Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță modernizarea a 26 de kilometri de drumuri afectate de inundațiile din zona Broșteni – Dîrmoxa

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Undă verde pentru întreg drumul expres Suceava – Siret: CNAIR a câștigat ultimele contestații pentru lotul 3, Bălcăuți – Siret