Salariile personalului care activează în administrația publică locală pot fi majorate dacă fondurile se încadrează în limita bugetului aprobat și a plafonului stabilit de Ministerul de Finanțe, dar nu mai mult de 12%, a anunțat, marți, ministrul Muncii, Rovana Plumb, scrie Mediafax.”Astăzi, prin ordonanța (de urgență – n.r.) care presupune completarea OUG 83 privind salarizarea sistemului universitar și preuniversitar, de care beneficiază cele 60.000 de cadre nedidactice, am pus o nouă prevedere prin care în administrația publică locală, în limita bugetului și a plafonului care a fost stabilit de către Ministerul de Finanțe, se pot majora salariile angajaților din administrația publică locală, până la 12%”, a spus ministrul Muncii, Rovana Plumb, la finalul ultimei ședințe în care Guvernul poate adopta ordonanțe de urgenă în actuală sesiune parlamentară.Salariile personalului nedidactic vor fi majorate cu 12% începând cu luna august a acestui an, în baza unei ordonanțe de urgență aprobate marți de Guvern.




