Educație

Concursul de matematică „Acolada” – Bogdănești

– Elevi de excepție, premii pe măsură
Sâmbătă, 27 mai, la Școala Nr. 1 din Bogdănești, din inițiativa profesorului Vasile Solcanu, s-a desfășurat ediția I a concursului de matematică „Acolada”, în parteneriat cu Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, ai cărui profesori de specialitate (Mircea Olt, Cristian Amorăriței, Claudia Marchitan – inspector, Dan Popescu – directorul Colegiului) împreună cu profesoara de informatică Gabriela Moșneguțu (care a asigurat partea de „soft” a acestui concurs extrem de… „hard” – dificil, adică) s-au deplasat la fața locului, asigurând atât subiectele, cât și supravegherea și notarea competitorilor, asta pentru a elimina orice umbră de suspiciune. Impresia lăsată de marea majoritate a participanților (elevi din Bogdănești și alte 12 comune din împrejurimi) a fost una absolut excepțională. Iată ce zice în acest sens directorul Colegiului, profesorul Dan Popescu: „Se face carte serioasă acolo. Din cei 82 de concurenți, cred că mai bine de jumătate m-ar face fericit dacă ne-ar deveni elevi. S-ar putea face cu ei niște clase de excelență, fără nici un dubiu”. Trebuie arătat că, din cele 40 de puncte posibile, o elevă (Mădălina Vasilica Solcanu, clasa a V-a din Bogdănești) a realizat maximum, obținând Marele Premiu, respectiv un laptop de ultimă generație. Premiile I, pe clase, le-au câștigat următorii viitori matematicieni de excepție: clasa a VI-a – Alexandru Ou din Râșca, clasa a VII-a – Ana Maria Cajvan – Cornu Luncii și clasa a VIII-a – Marius Pohață – Bogdănești. Atât ei, cât și cei de pe locurile II au câștigat câte un DVD player, pentru locurile III și mențiuni acordându-se cărți și diplome. Cele circa 150 de milioane, valoarea totală a premiilor, au venit din partea sponsorului principal, frații Adrian și Dragoș Pavăl, foști elevi ai școlii, reprezentanți Dedeman, a editurilor „Paralela 45”, „Agaton” – Făgăraș și „Taida” – Iași, alături de Mănăstirea Bogdănești, care a oferit o masă tuturor participanților. Dincolo de premii, rămâne sentimentul pe care îl exprimă tot profesorul Dan Popescu: „Avem bucuria că în România încă se mai face școală”.

Recomandări

„Copilul cu ochi frumoși, care însenina o clasă întreagă. Nu te vom uita!”, mesajul sfâșietor de la Colegiul Silvic pentru adolescentul decedat la Vama

Conferință internațională pe teme medicale, organizată de Rotary Club Suceava Cetate în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”