Activitate extracurriculară

Concurs de orientare turistică, la Școala Gimnazială Roșcani

La finele săptămânii trecute, Școala Gimnazială Roșcani, din orașul Liteni, a găzduit a V-a ediție a concursului școlar „Eco-turism la confluența Suceava-Siret”, competiție în cadrul căreia s-au înscris elevi din Suceava, Dolhasca, Vadu Moldovei, Bănești, Fălticeni și Liteni.
Concursul a vizat dezvoltarea spiritului civic în rândul elevilor și a preocupării acestora pentru îmbunătățirea calității mediului și conservarea acestuia.
Competiția școlară a constat în susținerea a trei probe: prezentarea unor referate având ca temă „Elemente ale degradării mediului înconjurător”, colectarea de deșeuri menajere nebiodegradabile în luncile Sucevei și Siretului, sortarea și depozitarea acestora în pubele și proba de orientare, cu ajutorul busolei. Aceasta din urmă s-a desfășurat pe categorii de vârstă, elevii fiind nevoiți să parcurgă un traseu de aproximativ 4.000 de pași și să găsească puncte de control.
Potrivit prof. Ștefan Bahan, organizator, „concursul a urmărit dezvoltarea unor relații de cooperare și de prietenie între elevii de la școlile implicate, cultivarea interesului lor pentru studierea mediului geografic local, scoaterea în evidență a aptitudinilor sportive și dobândirea unei aptitudini pozitive față de școală și comunitatea în care trăiesc”.
Premiul special a fost adjudecat de cel mai tânăr competitor – Alexandru Bahan, de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava.
Cât privește clasamentul pe echipe, pe primul loc s-a poziționat Clubul Copiilor Fălticeni, pe locul al II-lea a fost Școala Gimnazială Nr. 2 Vadu Moldovei, iar locul al III-lea a fost ocupat de Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava și Școala Gimnazială Nr. 1 Vadu Moldovei (la egalitate de puncte).
Elevii au fost distinși cu diplome, medalii, cupe, articole sportive, echipamente și dulciuri.
Concursul a fost organizat cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Suceava, al Primăriei orașului Liteni și al Consiliului Local Liteni, fiind organizat de prof.Ștefan Vasile Bahan, Ioan Demis Maranda și Dan Berar.

Recomandări

Continuă înscrierile la Școala Postliceală Sanitară. Nouă specializări căutate pe piața muncii, în oferta instituției

Sara Tîrnoveanu confirmă din nou. A câștigat Grand Prix Junior la un prestigios festival internațional de muzică din Kosovo

Marta Bălăceanu, din Mălini, și Alexandra Ioan, din Ipotești, elevele cu cele mai bune rezultate la evaluarea națională

Au fost publicate rezultatele de la evaluarea națională. Cele mai mari medii, la Mălini și Ipotești

Au fost publicate rezultatele de la evaluarea națională. Cele mai mari medii, la Mălini și Ipotești
Au fost publicate rezultatele de la evaluarea națională. Cele mai mari medii, la Mălini și Ipotești

Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel

Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel
Două reviste școlare din Rădăuți au reprezentat Suceava în Tabăra națională de creație de la Muncel