Concert „Regal de colinde”, la Biserica „Sfânta Înviere” din Suceava

Concert „Regal de colinde”, la Biserica „Sfânta Înviere” (Trei Clopote) din Suceava
Concert „Regal de colinde”, la Biserica „Sfânta Înviere” (Trei Clopote) din Suceava

Corala „Ciprian Porumbescu” a Asociației „Sing Bucovina” va susține joi, 22 decembrie 2022, începând cu ora 18:00, tradiționalul concert de Crăciun „Regal de colinde”, la Biserica „Sfânta Înviere” (Trei Clopote) din Suceava. Evenimentul se află la a VI-a ediție.
”Publicul iubitor de frumos, cunoscători sau pur și simplu curioși, cu toții sunt invitați să se desprindă preț de o oră de grijile cotidiene și să se alăture susținerii valorilor autohtone. Suntem invitați să vestim împreună Nașterea Domnului”, anunță managerul Coralei „Ciprian Porumbescu”, Ionuț-Vichentie Ilisoi.
Dirijorul principal al coralei este pr. Lucian Tablan-Popescu, dirijor secund Alexandru Semeniuc. Soliștii concertului sunt Ioana Camară, Celina Brigitta Mateeș, Iulian Hodan, Mihai Candrea, Ionuț-Vichentie Ilisoi.
Concertul va încheia WinterTOUR2022, tradiționalul turneu international de colinde susținut de către Corala Ciprian Porumbescu, aflat la a 9-a ediție, ce a cuprins 18 concerte în Elveția (6), Franța (5), Germania (2) și România (5).

Recomandări

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” s-a încheiat cu o gală memorabilă la Suceava, în prezența a mii de spectatori

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”, ediția a V-a

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a
„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a

Locuri limitate și reguli vestimentare la concertele de la Palatul Administrativ și de pe esplanadă, din cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”