Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 19:00, în premieră absolută, un concert extraordinar de jazz, muzică de film și colinde americane susținut de Spirit Brass Ensemble, dirijor Mihai Ceascai. Spirit Brass Ensemble adună laolaltă muzicieni din diferite orchestre, cu dorința de a perfecționa cântatul în ansamblul de brass din România. Mergând pe direcția impusă de German Brass, Mihai Ceascai a înființat în cadrul departamentului de muzică de cameră de la Universitatea Națională de Muzică din București Romanian Young Brass. Ansamblul s-a perfecționat sub îndrumarea unor instrumentiști de elită din Europa și din Statele Unite ale Americii.
Muzicienii din Romanian Young Brass au evoluat, ajungând muzicieni Spirit Brass Ensemble și în orchestrele naționale din țară și din străinătate. În 2009, ansamblul a participat la Festivalul Internațional „George Enescu”. Din 2010, Romanian Young Brass a devenit Spirit Brass Ensemble, odată cu absolvirea tinerilor studenți, devenind prin alăturarea și altor muzicieni cea mai bună orchestră de profil din țară. Spirit Brass Ensemble abordează un repertoriu vast, începând cu perioada barocă, până la muzica secolului XX, muzică de jazz, de film, inclusiv repertoriu folk. Biletele costă 30 de lei și pot fi cumpărate de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava. Informații și rezervări: 0230 523 718.






