Comisia juridică a Senatului a dat avize negative proiectelor de modificare a Codului Penal

Proiectele de lege referitoare la modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală au primit marți avize negative, cu unanimitate de voturi, la Comisia juridică din Senat, informează Mediafax.Cătălin Boboc (PNL), președintele Comisiei juridice, a propus respingerea proiectelor, fără dezbatere.”Poate că la un an și jumătate după introducerea noilor Coduri (…) cei care lucrează cu aceste instrumente simt nevoia unor modificări, dar la modul în care vin modificări în Parlament, propuneri legislative ale colegilor mai mult sau mai puțin în cunoștință de cauză, ci doar pentru faptul că, mă rog, mai primesc ei câte o sugestie de la cunoscuți, eu nu cred că e în regulă”, a spus Boboc.Adoptarea unei propuneri legislative de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală, inițiată de mai mulți parlamentari, ar diminua eficiența Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și ar afecta în mod sever statutul procurorilor, potrivit unui punct de vedere transmis de DNA în 5 mai.

Recomandări

Senatul a adoptat o inițiativă legislativă a USR prin care soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț

Alexandru Băișanu propune „Legea Mario”, prin care vrea reducerea vârstei pentru răspunderea penală de la 14 la 12 ani pentru infracțiunea de omor

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului Bolojan să emită avizul negativ de mediu pentru groapa de gunoi de pe Mestecăniș