Mandat pe șase luni

Comisarul-șef Adrian Buga, împuternicit șef al poliției județene

Comisarul-șef Adrian Buga
Comisarul-șef Adrian Buga

Unul dintre cei doi adjuncți ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, comisarul-șef Adrian Buga, a fost împuternicit, de la începutul acestei săptămâni, ca inspector-șef, cea mai importantă funcție în cadrul poliției județene. Împuternicirea dată prin ordin al ministrului Afacerilor Interne este valabilă pentru următoarele șase luni de zile.
Comisarul-șef Adrian Buga, în vârstă de 48 de ani, era împuternicit ca adjunct de la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, pe linie judiciară, iar de atunci a avut și drept de semnătură ca inspector-șef.
Ofițerul lucrează în poliție din 1994.
În perioada 1994 – 2003, acesta a activat în cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, ca ofițer de cercetare penală și investigarea criminalității economice. În perioada septembrie 2003 – septembrie 2011, ofițerul a ocupat funcția de șef serviciu independent organizat la nivelul Curții de Apel Suceava și subordonat nemijlocit Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate. Ulterior, în perioada octombrie 2011 – noiembrie 2017, acesta a îndeplinit funcțiile de șef de birou, șef de serviciu și șef al Brigăzii de Operațiuni Speciale Suceava.
Adrian Buga este absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, promoția 1994. De asemenea, a absolvit Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava și cursul postuniversitar „Managementul Instituțiilor Publice”.
La comanda IPJ Suceava se mai află, ca adjunct, tot împuternicit, comisarul-șef Toader Buliga, care răspunde de activitatea pe linie de ordine publică și cea rutieră.
În organigrama IPJ Suceava mai este încă un post de adjunct, pe care se afla Adrian Buga, și care de acum este vacant.
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) pare a fi intrat și în 2018 cu aceeași strategie în privința IPJ Suceava, de numire la comandă a unor ofițeri prin împuterniciri pe perioade de șase luni de zile.
La mijlocul anului trecut, IGPR a scos la concurs postul de inspector-șef, însă, aparent surprinzător, nu s-a înscris nimeni.

Recomandări

Număr record de peste 2.000 de permise reținute de la șoferi vitezomani sau puși pe depășiri neregulamentare

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei

Fenomenul de „bullying”, în toate formele sale, discutat cu specialiști, părinți și copii, într-o conferință internațională, la Suceava

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Arestul modernizat al Poliției Suceava are sală cu geam opac între victime și autori și cameră pentru întâlniri private

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava