Peste 30 de comercianți ambulanți din municipiul Câmpulung Moldovenesc și din alte localități s-au adunat luni dimineață, la prima oră, în fața primăriei din localitate și au cerut să fie ascultați de primar. Oamenii, deși nu au nici un fel de contract de închiriere sau abonamente la Primăria locală, erau foarte supărați că nu li s-a mai permis accesul în târgul de mărfuri de lângă oborul municipiului în zi de târg și strigau că au rate și copii de crescut, iar interdicția îi afectează serios. La fața locului s-au aflat jandarmi și polițiști comunitari gata de o eventuală intervenție, dar întâlnirea cu primarul s-a derulat civilizat și fără altercații. Problemele de acest gen s-au manifestat și săptămâna trecută. Acestea au apărut după ce viceprimarul Mihăiță Negură a informat Consiliul Local că în zona oborului și târgului de mărfuri există construcții vechi, nesigure, ce trebuie dărâmate, că nu s-a putut obține autorizație sanitar-veterinară și nu se mai poate funcționa legal, ceea ce impune închiderea activității.
În plus, pentru că din terenul de acolo au fost alocați anterior de către Consiliul Local 2000 mp pentru sediul APIA, instituție extrem de importantă pentru viitorul comunității locale, se impune delimitarea clară și existența condițiilor pentru construcție. În consecință, vechile clădiri au fost demolate deja și comercianților ambulanți nu li se mai permite desfășurarea în zonă.
Oamenii au crezut, săptămâna trecută, că este doar o măsură temporară, dar ulterior nu s-au mai informat și au făcut drumul la Câmpulung degeaba cu marfă cu tot, ceea ce i-a înfuriat.
Soluții Primarul Gabriel Șerban le-a explicat că nu poate fi încălcată o hotărâre a Consiliului Local și nu a cedat presiunilor. O parte dintre comercianți au încercat ulterior să vândă marfa în același loc. Nu au fost amendați pentru a nu se escalada tensiunea, dar autoritățile câmpulungene nu vor mai permite săptămâna viitoare în nici un caz accesul lor în fostul târg de mărfuri.
„Se dorește pregătirea terenului pentru construcția de la APIA, foarte importantă pentru noi. Pentru diferența de teren analizăm mai multe variante de amenajare. Este posibil să revenim tot acolo cu oborul. Până la o decizie în acest sens, oborul va fi în parcarea de lângă bazar, iar o parte dintre comercianții care vin în târgul de mărfuri, dacă fac cerere și plătesc abonament, vor avea loc în bazar. Pentru o viitoare locație pentru acești comercianți de produse industriale avem mai multe propuneri și consilierii o vor alege pe cea bună. De altfel, este în lucru acum un program de configurare a comerțului în general, care va fi supus atenției Consiliului Local, prin care se vine cu propuneri concrete de amenajare și modernizare. Există discuții și cu investitori privați locali și externi, interesați de acest domeniu. Până la jumătatea lunii decembrie se va stabili o locație corespunzătoare. Până atunci, de săptămâna viitoare, trebuie să înțeleagă toată lumea că nu vom mai tolera acte de comerț pe unde vrea fiecare și că vor fi amendați conform legii”, ne-a declarat primarul Șerban.





