Concurs

CJ a aprobat criteriile de angajare a administratorului public

Consiliul Județean Suceava a aprobat, în ședința de ieri, criteriile de angajare a administratorului public, funcție înființată în baza noii organigrame a acestei instituții.
Pentru a putea ocupa această funcție, cei interesați trebuie să fie absolvenți de studii superioare economice, să aibă vechime în specialitate de minim trei ani, experiență în conducerea investițiilor și în promovarea de proiecte, în vederea atragerii de fonduri europene. La aceste criterii se adaugă și deținerea master-ului în control financiar, cunoașterea a două limbi străine de circulație internațională și experiența în management.
Viitorul administrator public al Consiliului Județean Suceava va putea îndeplini atribuții de coordonare a unor compartimente și servicii din cadrul administrației județene, delegate de către președintele acestei instituții. De asemenea, cel care va deține această funcție va putea îndeplini și atribuții de coordonare a unor servicii de interes județean, va sprijini și va urmări realizarea planurilor și activităților ce îi vor fi stabilite.
Anunțul pentru organizarea concursului de ocupare a acestei funcții urmează să fie făcut public în perioada imediat următoare de către conducerea Consiliului Județean Suceava.

Recomandări

Consilierii locali Radu Bores, Andrei Bacoș și Beni Atodiresei asigură conducerea colectivă a Organizației Municipale a PSD Suceava și vor organiza alegeri

Alexandru Petrescu, Președinte ASF: Autorizarea CCP contribuie la îndeplinirea unui obiectiv relevant în parcursul României către aderarea la OCDE