Cinci persoane care au participat la procesiunea cu racla Sfântului Ioan cel Nou au avut nevoie de îngrijiri medicale

Cinci persoane care au însoțit racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, în procesiunea organizată în municipiul Suceava, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Patru dintre acestea au acuzat stări de rău și amețeală din cauza căldurii și aglomerației, iar o alta, o femeie în vârstă, a fost împinsă și s-a lovit.
Cei cinci enoriași au primit îngrijiri din partea cadrelor medicale SMURD.
Mii de oameni s-au închinat, luni, la Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava și au însoțit racla cu moaștele acestuia, în procesiunea organizată pe traseul Biserica Sf. Înviere – Biserica Sf. Gheorghe, Mirăuți – Biserica Sf. Dumitru – Biserica Sf. Nicolae – Catedrala Nașterea Domnului – Biserica Nașterea Maicii Domnului.
Participarea este foarte numeroasă, iar vremea i-a ajutat pe credincioși să parcurgă tot traseul procesiunii.

Recomandări

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava a îmbrăcat veșmânt nou, iar racla a fost depusă spre închinare în curtea mănăstirii

Decalog la prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

Racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou va fi scoasă spre închinare, sâmbătă, în baldachinul amenajat în incinta Catedralei Arhiepiscopale