Doi șoferi au pierdut controlul asupra mașinilor pe care le conducea și s-au izbit de parapetele de protecție de la marginea drumului, cinci persoane fiind rănite. Cel mai grav accident a avut loc luni, în jurul orei 15.45. În timp ce conducea un autoturism pe DN 17, pe raza comunei Vama, un bărbat de 52 de ani, din comuna Putna, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu parapetul metalic de pe marginea drumului.
Din accident, a rezultat rănirea conducătorului auto, a unei femei de 32 de ani și a unui bărbat de 35 de ani, ambii din comuna Putna, pasageri în autoturism, care au fost transportați cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, primii doi fiind ulterior externați.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Marți dimineața, în jurul orei 04.15, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, spre DN 17, în afara localității Șcheia, un bărbat de 39 de ani, din județul Vaslui, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune frontală cu parapetul metalic din partea dreaptă a drumului public.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 29 de ani, din județul Botoșani, și a unei minore de 17 ani, din Republica Moldova, ambele pasagere în vehicul.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind și în cazul lui negativ.
În ambele cazuri s-a întocmit dosar penal, după cum se precizează în comunicatul poliției.
Cinci persoane au fost rănite după ce doi șoferi au intrat cu mașina în parapetele de la marginea drumului






