Decizie

Chirurgul Ștefan Pușcașu a demisionat de la Spitalul Județean

Chirurgul Ștefan Pușcașu a demisionat de la Spitalul Județean
Chirurgul Ștefan Pușcașu a demisionat de la Spitalul Județean

Chirurgul Ștefan Pușcașu a demisionat de la Spitalul Județean Suceava, alegând să profeseze în sistem privat, la spitalul și clinica pe care acesta le conduce. Ștefan Pușcașu a anunțat ieri, într-o conferință de presă, că începând cu 1 aprilie nu va mai activa și în cadrul spitalului de stat, ca până acum, la data menționată încetând contractul său de muncă la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou”. Chirurgul a renunțat la postul de la Spitalul Județean după 23 de ani de carieră în această instituție. El a precizat că după o analiză minuțioasă a ales sistemul privat pentru că acesta oferă perspective mai bune în ceea ce privește managementul serviciilor medicale, monitorizarea actului medical și îmbunătățirea activității personalului medico – sanitar. „A fost dificil pentru mine să aleg între sistemul public și cel privat, dar am pornit de la o remarcă din Biblie, că nimeni nu poate fi slugă la doi stăpâni și să îi slujească la fel pe aceștia. A fost o decizie grea în primul rând pentru că sunt atașat de personalul cu care am lucrat atâția ani în Secția de Chirurgie a Spitalului Județean Suceava. Scopul meu nu este acela de a face concurență spitalului public, ci de a colabora, în vederea ridicării nivelului asistenței medicale în județ, în perspectiva aderării țării noastre la Uniunea Europeană”, a menționat chirurgul.
Acesta a declarat că urmează ca până în toamnă Policlinica „Bethesda” să își schimbe sediul și să fie făcute investiții importante aici, în valoare de aproximativ 500.000 de Euro. Policlinica va avea și un platou imagistic modern, pentru efectuarea de investigații complexe, cu rezonanță magnetică, ecograf, mamograf și computer tomograf. În ceea ce privește Spitalul „Bethesda”, Ștefan Pușcașu a spus că se intenționează încheierea unui contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel încât și bolnavii cu posibilități financiare mai reduse să poată beneficia de serviciile acestei unități sanitare private. „Dorința mea este ca Suceava să ajungă un reper la nivel național în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale”, a subliniat chirurgul.

Recomandări

Echipa Suceava 2 a Universității „Ștefan cel Mare” a ocupat primul loc pe podiumul Concursului Studențesc Hard&Soft

Echipa castigatoare a marelui premiu Hard&Soft 2026, Suceava 2 de la USV si consilierul echipei, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur
Echipa castigatoare a marelui premiu Hard&Soft 2026, Suceava 2 de la USV si consilierul echipei, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.000 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.00 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025
Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.00 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025

Încă un doctor a ajuns în arest. Procurorii de la DIICOT au cerut arestarea sa într-un dosar privind droguri și regimul substanțelor interzise

Criză la spitalul Câmpulung: Rămas fără ortopezi după descinderea procurorilor, managerul a aflat din presă că medicii au fost ridicați pentru șpagă

Doi medici ortopezi, puși sub acuzare pentru luare de mită de zeci de ori. Doctorul Hăinișteanu, acuzat de peste 60 de infracțiuni, arestat 30 de zile