Chiliman, Moisescu, Costescu și Brad rămân cu controlul judiciar, ICCJ a respins contestația DNA



Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Ion Brad rămân cu măsura controlului judiciar, după ce ICCJ a respins, joi, contestația DNA, în dosarul privind atribuirea preferențială de lucrări unor firme de la care aceștia ar fi primit „comisioane” de 10% din valoarea contractelor încheiate, informează Mediafax. Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au menținut astfel decizia luată în 19 iunie, respingând atât cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție de arestare preventivă a lui Chiliman, Moisescu, Costescu și Brad, cât și cererea acestora de revocare a măsurii preventive.Decizia este definitivă, astfel că cei patru vor fi cercetați sub control judiciar. În perioada în care se vor afla sub control judiciar, Chiliman, Moisescu, Costescu și Brad au interdicție să părăsească țara fără încuviințarea procurorilor și sunt obligați să se prezinte la poliție în zilele stabilite prin programul de supraveghere, dar și la procurori și în fața instanței, ori de câte ori sunt chemați, precum și să anunțe dacă își schimbă locuințele.



Recomandări

Tânăr condamnat pentru trafic de droguri, dar care era încă în libertate, arestat după ce a condus băut și fără permis

Un individ care a accident un pieton și a fugit de la locul faptei, reținut de polițiști
Un individ care a accident un pieton și a fugit de la locul faptei, reținut de polițiști

Andrei Neșculescu, alias clovnul Bobo, și colegul ”activist de mediu” nu au scăpat de controlul judiciar contestat la două instanțe

Andrei Neșculescu, alias clovnul Bobo, din municipiul Suceava, și Dumitru Dan Buta, din Bilca
Andrei Neșculescu, alias clovnul Bobo, din municipiul Suceava, și Dumitru Dan Buta, din Bilca

Autointitulatul activist de mediu Andrei Neșculescu, alias clovnul Bobo, și fostul coleg din SOS Bilca, plasați sub control judiciar pentru acuzațiile de șantaj