Ceremonial de înălțare a drapelului pe catarg, în Piața Tricolorului

Ziua Drapelului Național a fost marcată joi dimineață

Ziua Drapelului Național a fost marcată joi dimineață, la ora 10.00, în Piața Tricolorului de lângă Palatul Administrativ Suceava, unde a fost organizat un ceremonial de înălțare a drapelului pe catarg. Pe 25 iunie drapelul a fost desprins de pe catarg, preluat de garda drapelului și dus în Biserica „Sfânta Înviere”, unde a rămas peste noapte, iar joi dimineață a fost oficiată o slujbă de sfințire a simbolului național. Drapelul s-a întors pe catarg, în Piața Tricolorului, pe acordurile imnului național al României. Ceremonialul a inclus scurte alocuțiuni referitoare la semnificația momentului, iar oficialitățile prezente și șefii structurilor de jandarmerie, pompieri și poliție au „jurat” credință țării, sărutând drapelul și închinându-se în fața acestuia.
Ceremonialul s-a desfășurat în condiții normale deși era pus sub semnul întrebării din cauza ploii. Din fericire, precipitațiile s-au oprit cu puțin înainte de ora 10.00. Momentul solemn s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, formate din detașamente de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul de Jandarmi Județean, acompaniate de Fanfara Primăriei municipiului Suceava.
Ceremonialul a fost organizat de Garnizoana Suceava.

Recomandări

Vicepreședinții CJ Suceava au fost prezenți la ceremonia dedicată Zilei Drapelului Național. Nicolae Robu: „Este despre țara pe care o purtăm în suflet, oriunde ne-ar purta pașii”

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române