Proiect aprobat

Centru social pentru tinerii care au părăsit sistemul de protecție a copilului

La Gura Humorului va fi deschis un centru pentru tinerii care au părăsit sistemul de protecție a copilului și care încă nu și-au găsit un loc de muncă, o locuință. Acest centru va deveni funcțional prin reabilitarea clădirii în care a funcționat Centrul de Plasament „George Sidorovici” Gura Humorului și va avea o capacitate de 40 de locuri. Tinerii vor putea locui în acest centru cel mult trei ani.
300.000 de euro de la Banca Mondială Prevenirea excluderii sociale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului, prin asigurarea de găzduire pe o perioadă determinată de timp, cel mult trei ani, este posibilă pe baza unui proiect realizat de către specialiștii din cadrul Compartimentului Proiecte de Finanțare Externă din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
Valoarea totala a proiectului este de aproximativ 500.000 de euro, din care aproape 300.000 de euro au fost solicitați și obținuți de la Banca Mondială prin Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, iar 194.683 euro provin din contribuția locală a Consiliului Județean Suceava.
„Proiectul se va derula pe o perioadă de 18 luni și va contribui la diminuarea tendinței de excludere a cestor tineri din societate”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Protecției Copilului, Nicoleta Lența.
Adăpost și hrană, maxim trei ani Prin acest proiect, tinerilor li se vor oferi servicii de consiliere socio-profesională și psihologică (orientare profesională, informare, educație civică) și pentru sănătate (dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, autonomă). Tinerii vor avea adăpost și hrană pe o perioadă de maxim trei ani, până ce depășesc criza post-instituțională, întrucât de cele mai multe ori costurile pentru chirie și hrană depășesc salariul minim garantat de care dispun aceștia la începutul angajării. „La nivelul județului Suceava, prin implementarea acestui proiect, se va realiza diversificarea și profesionalizarea serviciilor locale prin deschiderea primului centru social cu destinație multifuncțională și a cabinetelor de consiliere în cadrul comunității. Acestea vor oferi servicii de specialitate, activități specifice unui trai autonom și pentru deprinderi de viață independente beneficiarilor centrului în perioada cât vor fi găzduiți aici”, a completat Nicoleta Lența.

Recomandări

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Centru educațional deschis la Verești, pentru peste 120 de copii defavorizați, care să aibă șansa de a porni cu dreptul în viață

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care și-a pierdut recent mama

Tinerii din PSD Suceava au adus un strop de liniște și bucurie unui copil de 12 ani care nu de mult și-a pierdut mama

Asociația „Freamăt de speranță” a organizat a XIII-a ediție a evenimentului caritabil „Târgul de Vise al Iepurașului”