Ce este răbdarea?

Răbdarea este o virtute care constă în puterea de a îndura greutățile și neplăcerile vieții, de a aștepta în liniște evenimentele vieții și intrarea în împărăția lui Dumnezeu. Ea este roada Duhului, podoaba sufletului, mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu face roadă. Pierderea răbdării poate duce la revolta față de Dumnezeu. Înțelepciunea, dragostea și necazurile, ca încercări ale credinței, aduc răbdare. Nădejdea creștină, care vizează lucrurile nevăzute, și anume împărăția lui Dumnezeu, necesită răbdare prin însăși natura ei. Creștinul trebuie să fie răbdător și neclintit în crâncene încercări ca Iov , răbdător ca prigoniții apostoli, sau ca Hristos care, nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăța de păcate. Creștinul trebuie să fie conștient că prin credință și răbdare moștenim făgăduințele căci „cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit”.

Recomandări

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Vizită de suflet la Parohia Berchișești: 60 de pelerini de la București, însoțiți de pr. Vasile Ioana, în mijlocul comunității noastre

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

„Ni l-am făcut pe Sfântul Ioan cel Nou prieten și apropiat al sufletului nostru” – atelier catehetic în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava