Schimbări

Cătălina Vartic a preluat șefia Registrului Comerțului Suceava

Noul director al Oficiul Registrului Comerțului Suceava, Cătălina Vartic
Noul director al Oficiul Registrului Comerțului Suceava, Cătălina Vartic

Oficiul Registrului Comerțului Suceava are, în mod oficial, o nouă conducere. Noul director al acestei instituții sucevene este economistul Cătălina Vartic, care a preluat funcția începând cu data de 18 iulie 2009. Cătălina Vartic a susținut concursul pentru preluarea postului de director al Oficiului Registrului Comerțului Suceava după ce fostul director, Artemisia Ivanciuc, a ieșit la pensie începând cu data de 1 iunie a.c.. Pentru obținerea funcției, ea a concurat cu alte trei persoane care s-au prezentat la concurs, Cătălina Vartic obținând cea mai mare notă.
Vartic a absolvit Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar înainte de a ajunge la conducerea Registrului Comerțului Suceava a ocupat funcția de director al sucursalei din Suceava a Credit Europe Bank. Înainte de a activa în domeniul bancar, Cătălina Vartic a deținut funcția de director economic în cadrul Oficiului Registrului Comerțului.

Recomandări

INSTALARE CAPACITATE NOUA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE DIN SURSE SOLARE LA NIVELUL SOCIETATII IATCU SPEED SRL, 1 MWH

ONRC transmite că în această perioadă se pot înregistra întârzieri în soluționarea cererilor de înregistrare a firmelor

Ciprian Muscă, președintele ASFOR, și prof. univ. Cătălin Roibu, de la USV, observatori independenți la selecția directorului general al RNP-Romsilva

Ciprian Muscă, președintele ASFOR și prof.univ. Cătălin Roibu de la USV, observatori independenți la selecția directorului general al RNP-Romsilva
Ciprian Muscă, președintele ASFOR și prof.univ. Cătălin Roibu de la USV, observatori independenți la selecția directorului general al RNP-Romsilva