Casă salvată de pompieri de lângă anexele care au ars violent

Incendiul de la Dorna Candrenilor
Incendiul de la Dorna Candrenilor

Pompierii militari de la Vatra Dornei au fost alertați, miercuri noapte, de izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din comuna Dorna Candrenilor. Alarma s-a dat în jurul orei 23.50 iar la fața locului au intervenit echipaje de la Detașamentul Vatra Dornei și de la Punctul de Lucru Poiana Stampei, cu patru autospeciale de stingere.
La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta generalizat la anexele gospodărești, cu pericol de propagare la casa de locuit.
Pompierii au reușit să localizeze incendiul în limitele găsite. Au ars adăpost de animale, magazie de lemne și garajul, pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați.
Din fericire, casa a fost salvată.
”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect”, transmit pompierii militari suceveni.

Recomandări

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Bătrână de 96 de ani, salvată din balconul în care se refugiase, după ce dormitorul îi luase foc de la o lumânare