Casă incendiată de o mână criminală în comuna Forăști



incendiu tolesti
incendiu tolesti

Gospodăria unei familii din satul Țolești, comuna Forăști, s-a transformat în scrum în dimineața zilei de joi, 28 octombrie. Incendiul care a mistuit casa și o anexă a fost pus de o mână criminală, după cum au stabilit pompierii. Alarma s-a dat în jurul orei 4.30, iar la fața locului au fost trimiși mlitarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Forăști. S-a muncit timp de trei ore cu ajutorul a trei autospeciale de stingere, dar chiar și așa nu a mai putut fi salvat nimic. În schimb, pompierii au reușit să oprească extinderea flăcărilor la o gospodărie învecinată. Polițiștii au demarat cercetările pentru a afla cine a pus focul și care au fost motivele pentru care s-a ajuns la așa ceva.


incendiu tolesti
incendiu tolesti
incendiu tolesti
incendiu tolesti
incendiu tolesti
incendiu tolesti
incendiu tolesti
incendiu tolesti


Recomandări

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa
Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa