Casă distrusă și o femeie cu arsuri, după o explozie

Explozia a afectat grav casa
Explozia a afectat grav casa

O puternică explozie s-a produs joi dimineață într-o locuință din comuna Hănțești, în care se aflau patru oameni, soț, soție și cei doi copii ai acestora. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 7.00, o femeie în vârstă de 33 de ani suferind arsuri de gradul I și II și fiind transportată de urgență la Spitalul Județean Suceava. Personalul medical a constatat că ceilalți oameni aflați în casă nu au arsuri, copii suferind doar atacuri de panică iar soțul neavând nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului a intervenit o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava., plus două autospeciale de stins incendii. Din primele cercetări ale pompierilor rezultă că explozia s-a produs cel mai probabil de la acumulări de gaze de la butelia din casă. Explozia a fost puternică, distrugând o jumătate de casa familiei afectate. La alte trei case suflul exploziei a distrus geamurile.

Explozia a afectat grav casa
Explozia a afectat grav casa
Explozia a afectat grav casa
Explozia a afectat grav casa

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Rădăuțiul se pregătește de sărbătoare. Zilele Municipiului și Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul” aduc o săptămână de tradiții, spectacole și invitați din nouă țări